10/7/2020 0 Comments Relația de cupluAutor: psiholog-psihoterapeut Marius NeaguAstăzi discutăm despre relația de cuplu. De ce? Pentru că este una dintre cele mai importante etape ale vieții fiecăruia dintre noi. Vă spuneam la un moment dat că, ne-am născut în relație și vom căuta să fim în continuare în relație cu celălalt. De ce simțim nevoia să ne conectăm la nivel întim cu cineva? Una dintre nevoile profunde ale ființei umane este de a primi afecțiune și dragoste din partea celuilalt. Această iubire o primim în primii ani de viață de la părinții sau aparținătorii noștri. Felul în care cei care au grijă de noi atunci când suntem copii ne oferă acest sprijin afectiv, va forma maniera în care ne raportăm la ceilalți pe plan afectiv și relațional. Mai exact, unii dintre noi vom fi percepuți în exterior ca fiind persoane mai reci. Alții ne vor percepe ca fiind prea apropiați de semenii noștri, astfel că s-ar putea să ni se spună adesea că suntem persoane ’'lipicioase’’. Prin urmare, unii dintre noi vom avea un atașament sănătos, astfel încât ne vom situa nici prea aproape, nici prea departe afectiv de celălalt, iubind autentic și bucurându-ne la rândul nostru de afecțiunea pe care o primim înapoi. Părinții au un rol vital în conturarea stilului nostru de atașament din copilărie. Acesta se menține pe parcursul vieții, face parte din noi și îl ducem mai departe în relațiile de cuplu ulterioare. Din fericire, psihoterapia ajută foarte mult în a lucra cu stilul de atașament și de a îl contura către de un stil de atașament sănătos pentru ambii parteneri în cuplu. Având un stil de atașament securizant vom contribui semnificativ la evitarea relațiilor toxice și vom reduce apariția sentimentului de separare față de celălalt. Ce presupune o bună conviețuire cu un partener(ă)? Este important să reținem că, în mod natural o relație de cuplu nu este ideală în mod implicit. Este adevărat că la începutul relației vom simți sentimente puternice de iubire, euforie și extaz, sentimente care pot fi unice și extraordinare pentru persoana care le trăiește. După această ''lună de miere a relației cu iubitul(a)’’, urmează multe alte etape și provocări pe care un cuplu le trăiește. Acestea sunt în general universal valabile, iar uneori divorțurile apar pe fondul ideii că ‘'va apărea o persoană mai potrivită pentru mine’’. Nu trebuie să înțelegem greșit. Este în regulă să divorțăm deoarece a nu exista divorțul ca opțiune pentru noi, înseamnă că nu ne dăm voie să existăm în afara relației cu celălalt. Însă, nu este în regulă să nu lucrăm cu noi înșine deloc, să nu învățăm din greșelile trecutului, riscând să repetăm istoria noastră de viață cu următorul partener(ă). Ca psiholog îți pot împărtăși că, o bună conviețuire cu celălalt presupune să ne cunoaștem mai întâi pe noi, nevoile noastre, iar de aici să știm foarte bine ce vrem de la partener(ă). Cu alte cuvinte, în mod inconștient, atunci când intrăm în relație, intrăm cu un ''scop''. Acela de a ne comunicare nevoile, a oferi și a primi iubire. Cu toate acesta, deseori nu reușim să acționăm în cotidian așa cum ne-am propus inițial. Deși avem intenții bune, reale față partener(ă), la finalul zilei ajungem să fim înțeleși greșit. Factori care pot deveni obstacole în relația de cuplu
Factori care încurajează o relație împlinită
Provocările Cu siguranță fiecare cuplu întâmpină dificultăți pe parcurs. Fiecare provocare poate fi doar un obstacol pe care dacă ambii parteneri îl depășesc în alianță, vor construi o bază solidă și vor consolida fundația relației. A fi într-o relație hrănitoare aduce numeroase beneficii pentru sănătatea noastră fizică și psihică, însă trebuie să ne ocupăm responsabil de felul în care ne comportăm autentic în relație și să nu avem așteptarea ca o singură persoană să ne îndeplinească toate nevoile nostre și să ne iubească necondiționat, fără ca noi să nu investim cu dăruire și iubire către celălalt. Relația se co-creează, iar calitatea vieții cuplului depinde de aspectele pe care cei doi în parteneriat ajung să le construiască! De-a lungul timpului, experiența mi-a arătat că, pentru ''a trăi fericiți pănă la adânci bătrâneți’’ trebuie să ne construim împreună propria noastră istorie de viață. Prin urmare, nu deveni un simplu spectator, ci îndrăznește să îți construiești propria ta aventură în relație! Dacă îți dorești un final fericit, cu împliniri alături de cel/ cea dragă, devino personajul principal al propriului tău basm de poveste! Începe în cotidian, ''epicentrul relației de cuplu'', acolo unde ''Eu și ''Tu'' formează ca prin dans acel ''Noi'', iar ușor ușor se materializează și devine realitate!
0 Comments
10/7/2020 0 Comments AdultulAutor: psiholog-psihoterapeut Marius NeaguSe pare că nu ne naștem adulți, însă la un moment dat timpul își spune cuvântul, iar fiecare dintre noi vom ajunge în această etapă de viață.
Există mulți adolescenți care spun că vor să crească mai repede pentru a putea face diferite lucruri din lumea adulților. De altfel, în cultura românească, cred că fiecare dintre noi a auzit un bunic(ă) sau un părinte cum îi spunea copilului să mânânce bine, ‘'ca să crească și să se facă mare’’. Iată că, din daruire și dragoste este oare posibil să îi transmitem copilului încă de când este mic ideea că trebuie să crească cât mai repede? Să se maturizeze accelerat și să devină adult în cel mai scurt timp? Acest lucru este interesant. Pentru unii copii, nici nu mai trebuie să treacă timpul deoarece ei spun adesea ‘'Sunt un băiat/ fată mare’’ sau ‘'Eu sunt mare’’. Vă invit să reflectați la această idee. Oare nu ducem obiceiuri, vorbe și feluri similare de a ne crește copii preluate din generație în generație? Oare ar putea fi acestea preluate din sânul mentalității colective? Uneori sunt lucruri atât de fine încât nici nu ne gândim ce efecte pot aduce în viitor, în viața adultului de mai târziu. Te invit să citești în continuare articolul dacă dorești să afli mai multe. Factori ce ne influențează dezvoltarea Prezentul ne arată un lucru diferit a felului în care un copil devine adolescent și ulterior adult, comparativ cu acum câteva decenii înainte de evoluția tehnologiei. Copiii din prezent sunt adulții de mai târziu care vor experimenta care au fost beneficiile conectării virtuale cu celălalt prin rețelele de comunicare precum Facebook sau Instagram. Chiar și alimentația noastră pe care o consumăm, specialiștii au susținut deseori că aceasta poate conține hormoni de creștere care sunt procesați de organismul adolescentului. Remarcăm astfel că oamenii se dezvoltă accelerat, iar în prezent sunt raportate numeroase cazuri în care persoanele între 9 și 14 ani au și primul contact sexual. În zilele noastre, accesul la informație este facil și devine dificil de controlat. Anturajul și evoluția noastră Chiar dacă părintele își protejează copilul prin limitarea accesului la informație, la dispozitivele cu care se poate conecta la un conținut neadecvat vârstei sale, există și grupul de prieteni de la școală care devine un anturaj și o sursă suplimentară de informație pentru ’'copilul naiv’’. Prin urmare, acesta, ca să nu fie exclus din grupul de prieteni și să nu resimtă respingerea și excluderea grupului, încearcă să fie în ''trend'' cu prietenii din jur. Nevoia de apartenență față de grup se accentuează la vârsta adolescenței, atunci când persoana ajunge la ciclul liceal. Totodată, în această perioadă se înregistrează scoruri mai mari de absenteism școlar, comportamente de consum (e.g. tutun, alcool), dar și o performanță școlară mai scăzută. Toate aceste comportamente de a face față stresului, devine harta mentală a comportamentelor ''la îndemână'' ce intră în obișnuința adultului ulterior, iar acestea devin greu mai de controlat în mod voit. Luând în considerare toate cele de mai sus, ne putem întrebarea: Când devenim de fapt adulți? Teoreticienii au clasat grosier stadiul vârstei de adult între 19 și 25 de ani pentru adultul tânăr, respectiv între 35 – 65 ani pentru stadiul de adult matur, urmând ca ulterior să ne apropiem de vârsta a III –a. Reținem totuși că, fiecare dintre noi vom avea câteva decalaje de dezvoltare biologică și psihologică. Unii suntem mai dezvoltați corporal, iar alții suntem mai maturi raportat la vârsta nostră biologică. Totul variază în funcție de bagajul genetic și de expresia genelor de la părinți în interacțiune cu mediul la care persoana a fost expusă. O stimulare optimă de dezvoltare sau substimulare, ne arată că avem persoane aflate în stadii de subdezvoltare, dezvoltare normală sau o dezvoltare fizică și psihologică congruentă. Provocările vieții de adult Prima provocare a vieții de adult vine în general nu doar odată cu vârsta de 18 ani (atunci când majoratul devine simbolul începutului vieții de adult), dar și cu momentul în care elevii devin studenți și, mai precis, sunt nevoiți să își găsească primul Job. Există tineri care fac alegeri diferite în funcție de resursele pe care le au la dispoziție și de interesele lor de moment, însă cu siguranță majoritatea iau contactul cu nevoia de a deveni independenți și de a se desprinde de căminul lor de acasă și de lângă familie. Vorbim despre tânărul(a) care a împlinit sau a depășit recent vârsta majoratului și care își caută independența. În acest stadiu persoana dorește să parcurgă ''propriul său drum în viață'', să se valideze pe sine, dar și să își exploreze limitele. Independența nu este doar o căutare propriu-zisă, ci devine o nevoie a adultului de mai târziu. Tânărul adult experimentează pentru prima dată provocările ce survin cu această nouă etapă de viață. Nevoia de a avea confort financiar, nevoia de alegere a carierei, nevoia de a lărgi cercul de prieteni și de a avea o relație intimă apar concomitent. Toate își exercită presiunea asupra persoanei care trăiește acest capitol firesc al vieții. Felul în care persoana va face față acestor provocări, va experiementa, va învăța și se va descoperi de sine devine un factor vital al adultului de mai târziu. Adultul tânăr va exersa diferite roluri sociale, profesionale, de relaționare în cuplu și se va identifica cu acestea mai mult sau mai puțin. Pentru tânărul adult este o perioadă căreia am putea să îi spunem ''o a doua adolescență’’. Toate aceste evenimente din primii ani după vârsta majoratului amprentează cine credem că suntem la nivel profesional, personal, dar și social. Nu înseamnă că nu mai suntem flexibili, însă nu este ușor să repetăm etapele de viață. Un student de 30-40 de ani aflat la facultate se va raporta diferit la studiile sale și va învăța diferit comparativ cu un tânăr(ă) de 19-20 de ani. Raporturile sociale sunt diferite, iar nevoie adultului matur sunt diferite față de cele ale adultului tânăr. Adultul matur poate ajunge între 35 și 45 de ani într-un impas existențial. Simțim că avem nevoie să ’'ne așezăm la casa noastră’’, să avem relații de cuplu de durată, să avem o identitate mai clară cu privire la cine am ales să fim pe plan profesional. Cu alte cuvinte, apare nevoia de stabilitate accentuată. Această nevoie ne este activată și de către mediul social în care trăim, când prietenii noștri ajung să își cumpere o locuință sau să se căsătorească, caz în care pot să apară și primii copii. Ei bine, pentru persoanele care nu își doresc copii poate apărea nevoia de a lucra la un proiect important, fie că acesta este unul personal sau profesional. Nevoia resimțită este aceea de ''a lăsa ceva în urmă’’, nevoie care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, cumulat cu a avea o viață echilibrată, menținerea a stării de sătătate și de a face lucrurile pe care nu am avut ocazia să le facem în trecut. Vorbim despre etapa în care copiii au părăsit cuibul, apare în planul psihic vârsta pensionării și ne orientăm înspre căutarea de scopuri. Așa este! Oricât de mult probabil ajungem să muncim și uneori vrem să ne oprim pentru că devenim epuizați, se pare că avem o nevoie fundamentală de a avea o ocupație, o muncă sau o precupare. Poate părea paradoxal, însă pe cât de mult scopurile în viață ne pot consuma resurse fizice și psihice în vederea atingerii lor, pe atât de mult avem nevoie de un scop în viață pentru a ne simți într-o stare de confort psihologic, să nu căpătăm un sentiment de inutilitate sau că viața nu are sens, combatând apariția primelor stări de tristețe sau distres existențial. Aceste provocări au făcut parte și din viața ta? Cu siguranță că provocările vieții de adult sunt cele mai semnificative pentru noi. De altfel, vârsta adultă este și cea mai longevivă perioadă a vieții în care suntem conștienți de noi și de mediul în care trăim. Pe măsură ce devenim adulți, într-un ritm natural, părinții devin de regulă o resursă la care apelăm mai puțin ca în copilărie, comparativ cu perioada când aceștia au fost nevoiți să aibă mai multă grijă de noi. Te invit în terapie alături de mine unde putem lucra pe toate aceste provocări. Putem să le depășim împreună, construind astăzi viitorul pe care îl aștepți mâine. 8/16/2020 0 Comments AdolescențaAutor: psiholog-psihoterapeut Marius NeaguSe spune că adolescența este cea mai provocatoare perioadă de dezvoltare a vieții. De multe ori, cred că fiecare dintre noi a auzit acest lucru. Totuși, cât de dificilă este de fapt această perioadă pentru un adolescent, dar și pentru persoanele din jurul adolescentului?
Te invit să citești în continuare articolul dacă îți dorești să afli mai multe! Adolescentul și ''perioada critică'' Orice adolescent, fie că este vorba despre o fată sau despre un băiat trebuie să treacă prin această perioadă de dezvoltare a vieții. Când ne referim la dezvoltare, nu vorbim doar despre maturizarea fizică și de faptul că adolescentul și corpul său nu mai arată ca în mica copilărie. Vorbim în paralel și de o maturizare la nivel psihologic. Este important de spus că, atât maturarea fizică, cât și cea psihologică nu se dezvoltă neapărat în același ritm. Astfel, cunoaștem foarte bine și faptul că există diferențe și de gen între aceste etape de dezvoltare. Fetele se dezvoltă ceva mai rapid, corpul lor se modifică, dar concomitent cu acest lucru, acestea reușesc să aibă și rezultate școlare superioare comparativ cu băieții (raportat la populația generală). De aici pot interveni și dificultățile de adaptare ale adolescenților. Unii trebuie să se ridice la standardul colegilor din școală, în detrimentul potențialului individual, al intereselor și al preferințelor pentru tipul de talent pe care îl posedă (diferit față de ceilalți). Procesul de maturizare Maturizarea, devine o ''perioadă critică'' pentru adolescentul căruia i se modifică corpul. Apar modificări ale dezvoltării organelor sexuale, primele fantezii, modificarea vocii etc., dar dificultăți și pentru adulții care încearcă să îl înțeleagă. Nu doar adolescentul trebuie să se obișnuiască și să ''se simtă bine în propria sa piele'', dar este sensibil și la criticile celor din jur, fie că este vorba despre alți colegi sau chiar alți adulți sau părinți. Adolescentul are nevoie să exploreze noi roluri înainte de a se descoperi pe sine. Unii doresc să încerce noi feluri de a se îmbrăca, alții să își îmbogățească stilul prin accesorii, alții doresc să se tatueze sau să încerce experiențe rebele care nu erau accesibile în stadiul de copil în care aceștia se aflau anterior. Prin urmare, remarcăm nevoi diferite de a trece prin acest stadiu de dezvoltare ale adolescentului, în paralel cu regulile sociale la care trebuie să se supună, dar și regulilor din grupul de prieteni (în caz contrar, acesta poate fi exclus din grup și marginalizat). În toată această perioadă de ''descoperire de sine'', adolescentul nu este scutit de a avea performanțe școlare ridicate, nu știe că are nevoie de mai multe ore de somn pentru ca organismul său crește și se dezvoltă accelerat, iar majoritatea adolescenților afirmă că doresc uneori să fie văzuți și tratați ca un adult. Adulți versus adolescenți La un moment dat se instalează o stare de confuzie a adulților din viața adolescentului. Aceștia se confruntă cu o dilemă pe care nu o conștientizează, căci ea se manifestă la nivel inconștient prin felul în care relaționează cu adolescentul. Uneori adultul îl tratează ca și cum ar fi un copil și îl pedepsește, rugându-l să meargă în camera lui, iar alteori încearcă să schimbe raportul și să îl vadă ca pe un adolescent, recunoscându-i parțial rolul de ''adult sau viitor adult la 18 ani'' (din care adolescentul nu mai înțelege nimic și nu mai cunoaște ce poate să facă). Cu alte cuvite, adolescentul ''are de ales'' în a-și exersa independența pentru a se adapta mai bine vieții de adult care îl așteaptă sau să rămână supus în fața autorității - fie că aceștia sunt părinți sau profesori). De aceea majoritatea adolescenților nici nu își cunosc adevăratul potențial de a face lucruri. Ei bine, cine are dreptate? Adulții sau adolescenții? Răspunsul este: niciunul dintre aceștia! Adolescentul nu este o persoană cu nevoi speciale, însă se află într-o perioadă a vieții în care totul este mai intens și evoluează la nivel psihofiziologic într-o manieră accelerată și are multiple nevoi. Deci, acesta exersează roluri, explorează, își caută identitatea, visează și ''își dorește să fie''. Adulții se află într-o altă perioadă de dezvoltare a vieții, provin dintr-o altă generație, se raportează diferit la adolescent, comparativ cum adolescenții se raportează între ei (adică o persoană de aceeași vârstă). Astfel, pot apărea conflicte tocmai din cauza acestor ciocniri între neînțelegerile dintre cele două generații (pe fondul diferențelor de opinie). Cum rezolvăm situația? Ei bine, fie că ești adolescent sau părinte de adolescent, te invit să discutăm. Recomand psihoterapia, dezvoltarea personală sau sesiuni de parenting care te vor ajuta să descoperi lucruri noi, să înțelegi mai bine ce se întâmplă în contextul tău actual de viață și să te adaptezi, indiferent de situație. |
ArchivesCategories |